Avertizare hidrologica INHGA cod rosu intre 3 – 4 Iunie 2016 #Romania #storm #furtuna #ploi

Avertizare hidrologica INHGA cod rosu intre 3 – 4 Iunie 2016 #Romania #storm #furtuna #ploi.

Avertizare hidrologica cod rosu INHGA .
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.

Sursa: Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor,  Bucuresti

Ziua/luna/anul: 03.06.2016 Ora: 12.30 Numarul mesajului: 39

Catre:

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Administraţiei şi Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Ape: Someş-Tisa, Mureş, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret, Prut-Bârlad, Dobrogea-Litoral.

FENOMENELE VIZATE:

Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.

BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:

Vişeu, Iza, Tur, Someşul Mare, Lăpuş, Arieş superior şi mijlociu, Mureş superior, Târnave, afluenţi Mureş inferior, Olt, Argeş superior, Ialomiţa superioară şi afluenţi, Călmăţui, Siret, Jijia, Başeu, afluenţii mici din bazinul mijlociu şi inferior al Prutului, râurile din Dobrogea.

MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:

Data: 03.06.2016 ora 13:00 – 04.06.2016 ora 24:00

            Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se actualizează Avertizarea Hidrologică nr. 38 din 02.06.2016, după cum urmează:

COD GALBEN

            – În intervalul 03.06.2016 ora 13:00 – 04.06.2016 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş  (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Arieş superior şi mijlociu(judeţele Alba şi Cluj), afluenţii Mureşului inferior (judeţele Alba, Hunedoara şi Arad), Mureş superior, cursurile superioare şi mijlocii ale Târnavelor (judeţele Harghita, Mureş şi Sibiu), Olt şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Olt şi Argeş, Argeş superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Siret şi afluenţi (judeţele Suceava, Botoşani, Harghita, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Braşov, Covasna şi Brăila), Jijia şi Başeu (judeţele Botoşani şi Iaşi), afluenţii mici aferenţi cursului mijlociu şi inferior al Prutului (judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi), Călmăţui (judeţele Buzău şi Brăila) şi râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).

COD PORTOCALIU

            –  În intervalul 03.06.2016 ora 13:00 – 04.06.2016 ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş superior (judeţele Harghita şi Mureş), Olt superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu, afluenţii Prahovei (judeţul Prahova), Buzău  bazin superior şi afluenţi curs mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Suceava bazin superior şi afluenţi (judeţul Suceava), Moldova bazin superior şi afluenţi (judeţele Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea), Rm. Sărat (judeţele Buzău şi Vrancea), Bârlad (judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Neamţ şi Galaţi), Siret – sector aval confluenţă cu râul Trotuş (judeţele Vrancea, Galaţi), Jijia şi afluenţi (judeţele Botoşani şi Iaşi), afluenţii mici aferenţi cursurilor mijlocii şi inferioare ale Siretului şi Prutului (judeţele Bacău, Vrancea, Vaslui şi Galaţi).

            COD ROŞU

            –  În intervalul 03.06.2016 ora 13:00 – 04.06.2016 ora 14:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt amonte confluenţa R. Negru şi R. Negru (judeţele Harghita şi Covasna), afluenţii din bazinul superior şi mijlociu al Bistriţei (judeţele Suceava, Harghita şi Neamţ), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea), Bârlad (judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Neamţ şi Galaţi) şi afluenţii mici aferenţi cursurilor mijlocii şi inferioare ale Siretului şi Prutului (judeţele Bacău, Vrancea, Vaslui şi Galaţi).

            Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Neamţ, Bacău, Vrancea, Galaţi şi Vaslui.

Harta cu codurile şi semnificaţia acestora se anexează.

Se menţionează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce si pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.

Se ridică începând cu data de 03.06.2016 ora 13:00 Atenţionarea Hidrologică COD GALBEN din bazinul superior al râului Prut şi de pe râul Crasna.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră”.

Harta-avertizare-hidro-nr.-39-din-03.06.2016

 

Credit: ANM – www.meteoromania.ro

Leave a Reply