Prognoza meteo Romania 2 Iulie 2020 #Romania #vremea

Prognoza meteo Romania 2 Iulie 2020 #Romania #vremea.

Prognoza meteo Romania 1 Iulie 2020. Romanian weather forecast for tomorrow.

Incercati si pagina noastra ce contine prognoza meteo de pana la 10 zile aici 10 days Forecast 

Joi 2 Iulie

Vremea va fi călduroasă în aproape toată ţara, local caniculară după-amiaza în sud şi în sud-est, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi pe alocuri va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, în special în zonele de câmpie. Pe arii restrânse în regiunile vestice, nordice şi centrale vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, izolat cantitățile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile doar izolat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 28 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 23 de grade.

În București, vremea va fi caniculară după-amiaza, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și posibil va depăși ușor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18…20 de grade.Prognoza meteo Romania 2 Iulie 2020 #Romania #vremea Prognoza meteo Romania 2 Iulie 2020 #Romania #vremea

Temperaturi, Temperaturi resimtite, Precipitatii, Vant, UV index, Acoperire nori. Vremea. Prognoza vreme din 3 in 3 ore.

Radar Precipitatii ANM

Credit: meteoblue.comwww.meteoromania.rokachelmannwetterwetteronline.de (occasionally)

The user assumes the entire risk related to its use of this data.
www.stirimeteo.com is providing this data “as is”.
www.stirimeteo.com disclaims any and all warranties, whether express or implied, including (without limitation) any implied warranties of merchantability or fitness for a particular purpose.
In no event will stirimeteo.com be liable to you or to any third party for any direct, indirect, incidental, consequential, special or exemplary damages or lost profit resulting from any use or misuse of this data.
Utilizatorul îsi asumă întregul risc legat de utilizarea acestor date.
www.stirimeteo.com furnizeaza aceste date “ca atare”.
 www.stirimeteo.com declina orice fel de garantii, fie explicite sau implicite. Se include (fără a se limita) si orice garanții implicite de vandabilitate sau potrivire pentru un anumit scop.
În nici un caz stirimeteo.com nu poate sa fie raspunzator catre tine sau la orice terta parte pentru orice daune directe, indirecte sau profit pierdut rezultat din utilizarea sau utilizarea abuzivă a acestor date.

2 Replies to “Prognoza meteo Romania 2 Iulie 2020 #Romania #vremea”

Leave a Reply