Prognoza meteo Romania 18 Noiembrie 2020 #Romania #vremea

Prognoza meteo Romania 18 Noiembrie 2020 #Romania #vremea.

Prognoza meteo Romania 18 Noiembrie 2020. Romanian weather forecast for tomorrow.

Incercati si pagina noastra ce contine prognoza meteo de pana la 10 zile aici 10 days Forecast

Miercuri 18 Noiembrie

Vremea va fi rece în regiunile estice, iar în celelalte zone valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. În sudul şi în estul ţării înnorările vor fi persistente în mare parte a intervalului, va ploua pe arii extinse, iar pe spaţii mici, în special în sud-est, se vor cumula cantităţi de apă de 15…20 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi parţial noros, local se va semnala ceaţă, iar ploi slabe sau burniţă vor fi posibile izolat. La munte, la altitudini de peste 1600 m, se vor semnala precipitații mixte și vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană, local în regiunile sud-estice, apoi şi în sud-sud-vest, cu viteze mai mari pe litoral şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade, cu cele mai mici valori în Moldova, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 7 grade.

În București, vremea va fi predominant închisă şi rece, mai ales în cursul zilei temporar va ploua, iar vântul va sufla moderat cu unele intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul a 9 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade.

Prognoza meteo Romania 18 Noiembrie 2020 #Romania #vremea
Prognoza meteo Romania 18 Noiembrie 2020 #Romania #vremea

Temperaturi, Temperaturi resimtite, Precipitatii, Vant, UV index, Acoperire nori. Vremea. Prognoza vreme din 3 in 3 ore.

Radar Precipitatii ANM

Credit: meteoblue.comwww.meteoromania.rokachelmannwetterwetteronline.de (occasionally)

The user assumes the entire risk related to its use of this data.
www.stirimeteo.com is providing this data “as is”.
www.stirimeteo.com disclaims any and all warranties, whether express or implied, including (without limitation) any implied warranties of merchantability or fitness for a particular purpose.
In no event will stirimeteo.com be liable to you or to any third party for any direct, indirect, incidental, consequential, special or exemplary damages or lost profit resulting from any use or misuse of this data.
Utilizatorul îsi asumă întregul risc legat de utilizarea acestor date.
www.stirimeteo.com furnizeaza aceste date “ca atare”.
 www.stirimeteo.com declina orice fel de garantii, fie explicite sau implicite. Se include (fără a se limita) si orice garanții implicite de vandabilitate sau potrivire pentru un anumit scop.
În nici un caz stirimeteo.com nu poate sa fie raspunzator catre tine sau la orice terta parte pentru orice daune directe, indirecte sau profit pierdut rezultat din utilizarea sau utilizarea abuzivă a acestor date.

Leave a Reply