Prognoza meteo Romania 21 – 22 Mai 2017 #Romania #vremea.
Prognoza meteo Romania 21 – 22 Mai 2017
Vremea Duminica
Vremea se va menține în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi averse, însoţite de descărcări electrice în jumătatea de sud-est a țării, la deal și munte, iar spre seară și noaptea, local și în celelalte regiuni. Izolat vor fi căderi de grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp. Pe crestele montane, în general la peste 1900 m, trecător vor fi posibile precipitații mixte.
În cursul zilei, temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a teritoriului, iar noaptea va slăbi din intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15…16 grade pe litoral și 25…26 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor încadra între 6 și 14 grade.
In Bucurestiv, vremea se va răci ușor. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 9…11 grade. Cerul va fi temporar noros și mai ales spre seară și noaptea vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări în cursul zilei, dar noaptea va slăbi din intensitate.
Luni 22 Mai 2017, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate cu precădere în cursul zilei, când vor fi averse, însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului în sudul țării, local în centru, est și la munte și izolat în restul teritoriului. Punctiform cantitățile de apă pot fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 26 de grade, iar cele minime, în general, între 6 şi 13 grade.
In Bucuresti, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, când vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 9…11 grade.
Credit: Prognoza meteo Romania ANM
Radar Precipitatii ANM
Credit: meteoblue.com, wetteronline.de, www.meteoromania.ro