Prognoza meteo Romania 28 Aprilie 2022 #Romania #vremea.
Prognoza meteo Romania 28 Aprilie 2022. Romanian weather forecast for tomorrow.
Incercati si pagina noastra ce contine prognoza meteo de pana la 10 zile aici 10 days Forecast
Vremea se va rãci, astfel cã în vest, centru şi nord maximele termice vor fi mult mai scãzute decât cele normale în ultima decadã a lunii aprilie, iar în restul teritoriului se vor situa în jurul acestora. Cerul va fi mai mult noros în jumãtatea de nord a teritoriului şi va prezenta înnorãri temporare în cea de sud. Va ploua pe arii extinse, exceptând Oltenia şi Dobrogea, unde ploile se vor semnala pe suprafeţe mai restrânse. Vor fi mai ales averse, pe alocuri însoţite de descãrcãri electrice. Local, în jumãtatea esticã a ţãrii, cantitãţile de apã vor fi însemnate şi se vor acumula peste 25…40 l/mp. În Carpaţii Orientali la altitudini mai mari de 1500 m, iar în restul zonei montane la peste 1700 m, vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, în sud-vest, est şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în nordul Moldovei şi 21 de grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime între 3 şi 11 grade. Pe suprafeţe mici vor fi condiţii de ceaţã.
În București,
Vremea se va rãci, iar maximele termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice datei. Cerul va avea înnorãri şi temporar va ploua, cu o probabilitate mai mare în prima parte a intervalului, când trecãtor vor fi condiţii şi de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimã va fi de 7…9 grade.
Temperaturi, Temperaturi resimtite, Precipitatii, Vant, UV index, Acoperire nori. Vremea. Prognoza vreme din 3 in 3 ore.
Radar Precipitatii ANM
Credit : www.meteoromania.ro, , wetteronline.de
The user assumes the entire risk related to its use of this data.
www.stirimeteo.com is providing this data “as is”.
www.stirimeteo.com disclaims any and all warranties, whether express or implied including (without limitation) any implied warranties of merchantability or fitness for a particular purpose.
In no event will stirimeteo.com be liable to you or to any third party for any direct, indirect, incidental, consequential, special or exemplary damages or lost profit resulting from any use or misuse of this data.
Utilizatorul îsi asumă întregul risc legat de utilizarea acestor date.
www.stirimeteo.com furnizeaza aceste date “ca atare”.
www.stirimeteo.com declina orice fel de garantii, fie explicite sau implicite. Se include (fără a se limita) si orice garanții implicite de vandabilitate sau potrivire pentru un anumit scop.
În nici un caz stirimeteo.com nu poate sa fie raspunzator catre tine sau la orice terta parte pentru orice daune directe, indirecte sau profit pierdut rezultat din utilizarea sau utilizarea abuzivă a acestor date.