Prognoza meteo Romania 4 Iunie 2022 #Romania #vremea

Prognoza meteo Romania 4 Iunie 2022 #Romania #vremea.

Prognoza meteo Romania 4 Iunie 2022. Romanian weather forecast for tomorrow.

Incercati si pagina noastra ce contine prognoza meteo de pana la 10 zile aici 10 days Forecast

Sâmbătă 4 Iunie

În vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele montane și submontane vremea va fi în general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta îndeosebi din a doua parte a zilei prin accentuarea înnorărilor și perioade în care se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, pe alocuri vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului, vremea va fi caldă, local călduroasă după-amiaza, cerul va fi variabil, vântul va sufla slab și moderat, iar ploi de scurtă durată vor fi pe alocuri în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 32 de grade, iar cele minime între 12 și 20 de grade.

În București,

Vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 31…32 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă va fi de 17…19 grade.

Prognoza meteo Romania 4 Iunie 2022 #Romania #vremeaPrognoza meteo Romania 4 Iunie 2022 #Romania #vremea

Prognoza meteo Romania 4 Iunie 2022 #Romania #vremea

Temperaturi, Temperaturi resimtite, Precipitatii, Vant, UV index, Acoperire nori. Vremea. Prognoza vreme din 3 in 3 ore.

Radar Precipitatii ANM

 

Credit :  www.meteoromania.ro, , wetteronline.de 

www.stirimeteo.com is providing this data “as is”.
www.stirimeteo.com disclaims any and all warranties, whether express or implied including (without limitation) any implied warranties of merchantability or fitness for a particular purpose.
In no event will stirimeteo.com be liable to you or to any third party for any direct, indirect, incidental, consequential, special or exemplary damages or lost profit resulting from any use or misuse of this data.
Utilizatorul îsi asumă întregul risc legat de utilizarea acestor date.
www.stirimeteo.com furnizeaza aceste date “ca atare”.
 www.stirimeteo.com declina orice fel de garantii, fie explicite sau implicite. Se include (fără a se limita) si orice garanții implicite de vandabilitate sau potrivire pentru un anumit scop.
În nici un caz stirimeteo.com nu poate sa fie raspunzator catre tine sau la orice terta parte pentru orice daune directe, indirecte sau profit pierdut rezultat din utilizarea sau utilizarea abuzivă a acestor date.

 

Leave a Reply