Prognoza meteo Romania 11 – 12 Decembrie 2022 #Romania #vremea.
Prognoza meteo Romania. Find also 10 days Forecast HERE [ maxbutton id=”5″ ] Radar Romania
Duminică 11 Decembrie
Valorile termice vor marca o scãdere în vestul ţãrii şi se vor menţine cu mult peste cele caracteristice datei în restul zonelor. Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii în toate regiunile, iar în cele sudice şi sud-estice, pe arii restrânse, ziua vor fi posibile descãrcãri electrice. Pe parcursul zilei vor fi ploi, iar din orele serii în vestul, centrul şi nordul ţãrii vor fi precipitaţii la început mixte, apoi sub formã de ninsoare. Vântul se va intensifica treptat în majoritatea zonelor, viteze mai mari urmând a se înregistra în prima parte a intervalului în Dobrogea, iar noaptea în Carpaţii Orientali şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 10 grade. Dimineaţa, pe alocuri va fi ceaţã.
In Bucuresti, valorile termice se vor menţine cu mult peste cele climatologic specifice perioadei. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, iar în prima parte a intervalului vor fi posibile descãrcãri electrice. Vântul, în general slab ziua, se va intensifica treptat noaptea când la rafalã vor fi viteze de pânã la 45 km/h. Temperatura maximã va fi de 14…15 grade, iar cea minimã va fi de 5…6 grade.
Luni 12 Noiembrie 2022,
Vremea se va rãci semnificativ în toatã ţara. Cerul va avea înnorãri temporare, în regiunile sud-estice vor fi precipitaţii la început predominant sub formã de ploaie, apoi mixte, iar în restul teritoriului local vor fi mai ales ninsori, în general slabe. Vântul va sufla tare la munte, unde va viscoli şi va spulbera zãpada, se va intensifica în special în a doua parte a intervalului şi în sudul extrem şi în sud-est, iar intensificãri temporare vor fi pe arii mai restrânse şi în restul ţãrii. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 grade în Dealurile Crişanei şi 10 grade pe litoral şi în deltã, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 şi 1 grad. Izolat se va forma ceaţã.
In Bucuresti, vremea se va rãci semnificativ, astfel cã temperatura aerului va scãdea de la o maximã de 7 grade în prima parte a zilei spre -3…-1 grad la sfârşitul nopţii. Cerul va avea înnorãri şi temporar vor fi precipitaţii care din orele serii vor deveni mixte. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri temporare.
Credit: Prognoza meteo Romania ANM, meteoblue
Credit: Darksky
Radar Precipitatii ANM