Prognoza meteo Romania 8 – 9 Decembrie 2024 #Romania #vremea.
Găsiți în permanență actualizarea precipitațiilor în această pagină: Prognoza meteo Romania.
Radar RomaniaDuminică 8 Decembrie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât normele datei în cea mai mare parte a ţãrii, dar cu precãdere în regiunile vestice şi sud-estice. Cerul va fi noros în sud, în est şi parţial în centru şi temporar noros în rest. Va ploua în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, local în Banat şi izolat în Transilvania, iar la munte, la altitudini de peste 1600 m vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, în special în masivele sud-vestice, unde rafalele vor depãşi 70…90 km/h şi local în sudul Banatului, iar noaptea, în sudul Banatului, local Oltenia şi Muntenia şi izolat în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 7 grade, mai ridicate pe litoral pânã spre 10 grade.
În București, vremea va fi mai caldã decât în mod obişnuit la aceastã datã. Cerul va fi mai mult noros şi trecãtor va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri noaptea. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimã va fi de 4…6 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţã.
Luni 9 Decembrie 2024,
Vremea va fi caldã pentru aceastã datã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua în toate regiunile. Seara şi noaptea, la munte, la altitudini în general de peste 1300, va fi şi lapoviţã şi ninsoare. Izolat în nord-est vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în regiunile sud-estice, local în centru, la munte şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 şi 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţã.
In Bucuresti, vremea se va menţine caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri ziua. Temperatura maximã va fi de 10…11 grade şi cea minimã de 2…4 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţã.
Temperaturi, Temperaturi resimtite, Precipitatii, Vant, UV index, Acoperire nori. Vremea. Prognoza vreme din 3 in 3 ore.
Radar/Precipitații ANM
Radar/Precipitații ANM
Credit : www.meteoromania.ro, , wetteronline.de