Prognoza meteo Romania 22 – 23 Decembrie 2024 #Romania #vremea.
Găsiți în permanență actualizarea precipitațiilor în această pagină: Prognoza meteo Romania.
Radar RomaniaDuminică 22 Decembrie
Vremea se va ameliora ca aspect, iar valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât cele specifice datei în mare parte din țară, iar cele din timpul nopții se vor situa în general în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în regiunile sud-estice și la munte, unde pe arii restrânse va ninge slab, iar noaptea în vest, nord-vest și parțial în centru, unde ninsorile vor fi local. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -1 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 3 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali, spre -15 grade și va fi ger. Dimineața, dar mai ales noaptea, pe arii restrânse se va semnala ceață.
În București, vremea va deveni frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, mai ridicată decât în mod normal la această dată, va fi de 6…7 grade, iar cea minimă, specifică perioadei, va fi de -3…-2 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre -5 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.
Luni 23 Decembrie 2024,
Valorile termice se vor situa în continuare în general peste mediile climatologice. Înnorările și precipitațiile se vor extinde dinspre vest și vor cuprinde treptat toate regiunile. La munte, în vest și în nord vor predomina ninsorile, în centru, sud-vest și est precipitațiile vor fi mixte și vor determina depuneri de polei, iar în rest mai ales ploi. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în masivele sudice și în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 6 grade, ușor mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali, dar și mai ridicate în Dobrogea, spre 9 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață.
In Bucuresti, valorile termice se vor situa peste cele normale la această dată. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora, iar spre seară, dar mai ales noaptea, va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.
Temperaturi, Temperaturi resimtite, Precipitatii, Vant, UV index, Acoperire nori. Vremea. Prognoza vreme din 3 in 3 ore.
Radar/Precipitații ANM
Radar/Precipitații ANM
Credit : www.meteoromania.ro, , wetteronline.de